Dorinel Munteanu a dezvăluit strategia pe care a aplicat-o pentru a o duce pe Oțelul aproape de play-off, după victoria cu Dinamo, scor 1-0.
„Neamțul” a subliniat că fiecare jucător pe care-l aduce la Galați este obligat din start să se supună setului de reguli stabilit de antrenori, altfel este îndepărtat imediat!
După victoria cu Dinamo, Oțelul lui Dorinel Munteanu a ajuns până pe locul al 7-lea în Superliga.
„Am spus că va fi un meci foarte greu, fiecare echipă are armele ei. Din păcate pentru adversarii noștri, au pierdut cele trei puncte. Jucătorii trebuie felicitați pentru agresivitate, pentru tot ce au făcut pe durata partidei. Victoria nu poate fi contestată de absolut nimeni.
Începe să joace echipa ceea ce vreau eu, deși sunt noi veniți care nu sunt integrați 100%. Eu am spus de multe ori, lumea m-a luat în râs, că echipa va crește de la joc la joc. Mai aștept unul sau doi jucători să completăm lotul până la iarnă, să facem o echipă competitivă și să jucăm de la egal la egal cu orice echipă din Superliga.
Când am jucat cu Rapid, cu Voluntari, acum cu Dinamo, echipa noastră n-a lăsat adversarul să joace! În câteva partide am avut și ghinion, dar nu pot să fiu mulțumit după o victorie. Contează pregătirea, seriozitatea, disciplina. Așteptăm meciul de duminica viitoare cu Farul Constanța.
La Pop cred că a fost decizie corectă, este imprudență și este galben. Nu sunt supărat, a făcut-o involuntar, în spiritul echipei, spiritul agresivității. Nu va fi penalizat. Eu v-am spus că selecția se face după caracter, mă interesează caracterul fiecărui jucător. Fiecare trebuie să respecte ce spun și atunci vom fi prieteni! Dacă nu, atunci nu va fi prieten cu mine și ne vom despărți”, a declarat Dorinel Munteanu, după Oțelul – Dinamo 1-0.
OȚELUL: Dur Bozoancă – Adăscăliței, J. Cisse, Lovric, M. Silva – A. Lopez – Cisotti, S. Teles – Ș. Bodișteanu, K. Fatai, F. Maciel REZERVE: R. Stoian – Jardan, Zivulic, Zhelev, Ghiocel, Latouchent, R. Tănasă, Al. Pop, G. Cîrjan ABSENT: Yabre (accidentat) ANTRENOR: Dorinel Munteanu
DINAMO: Golubovic – Lucas, Bena, Patriche – G. de Moura, N. Roșu, Larrucea, C. Costin – V. Borcea – G. Gregorio, D. Politic REZERVE: Dujmovic – I. Roșu, D. Iglesias, H. Abdallah, A. Bordușanu, D. Giafer, R. Grigore, D. Irimia, L. Ghezali ABSENȚI: Amzăr (suspendat), Homawoo, Ilic (accidentați), Bani (incert) ANTRENOR: Ovidiu Burcă
Stadion Oțelul Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova – Dolj), A1: Mitruţi Daniel (Craiova – Dolj), A2: Popescu Adrian (Craiova – Dolj), Arbitru VAR: Andrei Florin (Târgu Mureş – Mureş), Arbitru AVAR: Moldoveanu Cristian (Sfântu Gheorghe – Covasna)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER